Sunt întunericul rece de sub patul tău care te ține cu ochii strînși până noaptea târziu ,făcând să -ți sângeri nesomnul cu gânduri.
Sunt arborele bătrân și viguros de la fereastra dormitorului copiilor ,ce proiectează pe perete siluete de temut.
Sunt frigul matinal ce-ți iubește spatele neacoperit.
Sunt spațiul gol în care calci cu încredere și-ți frângi gâtul.
Sunt fulgii ce-ți cad după ceafă când cel mai puțin aștepți.
Sunt boarea de vânt care îți joacă plăcut în timpane pe timp de vară.
Sunt chilotul ce-ți intră-n fund când transpiri.
Sunt piatra care are cea mai intimă relație cu rinichiul tău.
Sunt firul de păr din borșul tău.
Sunt procentul de alcool care îți sodomizează cerebelul.
Sunt anii tăi ce-ți gârbovesc spatele.
Sunt luna liniștită de culoarea icterului ce izbește de obrajii romanticilor o lumină indiferentă.
Sunt boschetarul cu domiciliu care incinge focul cu biblia.
Sunt un florar căriua îi plac mai mult mirosurile cernelii de tipar.
Sunt un sportiv olimpic în competiții imaginare.
Sunt tot ce sunt ,sau, ceea ce-ți convine că sunt.

Comentarii proaspete

Postări debandate

Cârnațiada

   S-a întîmplat cu ceva vreme în urmă .Era deja noapte și treceam pe lîngă ultima alimentară care se închide la oră tîrzie. Și fiindcă nu prea aveam ceva de mâncare acasă , adică nimic,  hotărâi să intru.Nu m-am speriat de gândacul de bălegar ce stătea stranjnic lîngă ușă și nici nu știu ce ar fi căutat el acolo , că ăștia parcă nu vând... În fine , nu-mi prea puteam permite analize  pe stomacul gol, căci cînd sunt flămînd sufer de transhumanță de neuorni cerebrali în anus.Mi-am cumpărat o pâine ,chefir , și din cărnuri - cîrnaț ”De Odessa” ,adică ceea ce a mai rămas din specia dată la vitrină.Cu greu , și totuși nu m-am abținut să întreb în glumă dacă era adus direct de pe maidan,și drept reacție vînzătoarea și-a pliat pleoapele ochiului drept dîndu-mi de înțeles că nu are chef de glume.O bănuiam de ceva. No bine , mi-am luat sacoșa cu produse i-am întors spatele , și-am pornit spre ușă. Însă eu simt cînd cineva  îndărăt mă sfredelește ironic cu luciul smalțului dentar ,așa că brusc m-am întors cu fața spre ea ca să-i prind privirea sclipocind . Ahaaa, te-am prins hîrb ”menopauzmatic” ! ,am zis în șoaptă. Femeia văzîndu-mi acțiunea, s-a făcut deodată ocupată cu număratul banilor. Eu ca să nu par sociopat, m-am aplecat să-mi șterg papucii cu un șervețel umed. După ce terminasem cu mascarada , grăbit am deschis ușa și am pășit pragul. Am călcat involuntar gîndacu. Nu m-am aplecat să-mi șterg papucul.

  Acasă. În timp ce pisica își testa colții pe degetele mele de la picioare , eu înlăturam pielița cîrnațului de parcă aș fi decalotat un penis.Când am sfîrșit cu operațiunea dată , am descoperit că de departe cârnațul avea un miros  acru precum o vomă rezultată din combinarea clătitelor cu smântână și a vinului gros, de aproape - aducea a fum, și ca orice moldovan ca să nu fiu zălud și bolund , am dat preconcepțiile la o parte,și am gustat. Destul de ok ,l-am molfăit mai pe tot, am turnat chefir deasupra, și-am pus cep cu pâine .Ce a rămas l-am dat pisicii să-l ucidă, aceasta imediat l-a înșfăcat și-a plecat  în salon să ... se joace cu el bineînțeles! No animală nepuricoasă ce ești tu ! Eu vasăzică îți lăs și nu mănânc eu tot, da' tu... La drept vorbind , animalului îi era sub coadă de ceea ce spuneam eu despre recunoștință, nici măcar nu dădea semn că gura mea producea zgomot care ar fi fost suficient de important pentru a o distrage din jocurile sale cîrnațiale , și spre final am cedat. M-am culcat , dacă am dormit vreo 2 ore ... Încăpățînat cârnaț am cumpărat, mi-a luat la forfotit lava în stomac că nu-mi găseam loc. Încăpeam să stau ca îngerii pe vârful de ac.Am aprins lumina. Și ce e curios că magicul aliment nu voia să iasă nici pe ici  nici pe colo.În schimb gazele mergeau ,aș fi putut contribui considerabil la proiectul Nabucco. Pisica, care stătea pe pat în postura sa obișnuită de înțelept leneș se uita ironic la chinurile mele procustiene.
După 3 ore de nesomn și vlăguială digestivă și generală, am reușit să adorm cu un zâmbet metaforic : sper să fiu cauza tsunami din golful Bengal.

Fin .

Comentarii

  1. Băi, am avut și eu momente din astea dar de la antibiotic nu de la cârnaț. Animația aia de la final e mare boroboață, cum ai făcut cu dânsa de șede așa galeșă în blogspot?

    RăspundețiȘtergere
  2. pisicile sunt intelepte sau stiu sa para asa, mereu am zis asta, pe cand ursii sunt pofticiosi sau infometati (dupa caz) :))
    si gandacul bietul, victima nevinovata :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pisicile par asa cand sunt hranite si fac burta , ca si barbatii dupa 50

      Ștergere
  3. mâța ta îmi distrage atenția. ai o mâță. de ce ai tu o mâță. e neagră? îți vreau eu mâța nepuricoasă

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am gasit-o-n strada si am luat-o sub protectorat . Are un colorit complicat si frumos.

      Ștergere
  4. " transhumanță de neuorni cerebrali în anus " :)))))))))))))
    Ce face foamea din om, domnule !
    Deci da, chefir. Bun chefir.
    Ai auzit, Radu ? :d

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua, Numele meu este Dr. James Henry de la Universitatea din Benin Teaching Hospital, sunt specialist în Chirurgie pentru organe și ne ocupăm de cumpărarea de organe de la oameni care doresc să vândă, iar noi suntem localizați în Nigeria, SUA și în Malaezia , dar sediul nostru se află în Nigeria. dacă sunteți interesat să vă vindeți rinichiul sau să vindeți orice parte din organul corpului dvs. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații. Contactați-ne prin intermediul
    E-mail: jameshenryhome@gmail.com
    Număr Whatsapp: +2348110133466
    Sper să aud de la tine.
    Salutari,
    Dr. James
    CEO
    UNIVERSITATEA SPITALULUI DIDACTIC BENIN.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua, Numele meu este Dr. James Henry de la Universitatea din Benin Teaching Hospital, sunt specialist în Chirurgie pentru organe și ne ocupăm de cumpărarea de organe de la oameni care doresc să vândă, iar noi suntem localizați în Nigeria, SUA și în Malaezia , dar sediul nostru se află în Nigeria. dacă sunteți interesat să vă vindeți rinichiul sau să vindeți orice parte din organul corpului dvs. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații. Contactați-ne prin intermediul
    E-mail: jameshenryhome@gmail.com
    Număr Whatsapp: +2348110133466
    Sper să aud de la tine.
    Salutari,
    Dr. James
    CEO
    UNIVERSITATEA SPITALULUI DIDACTIC BENIN.

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna ziua, Numele meu este Dr. James Henry de la Universitatea din Benin Teaching Hospital, sunt specialist în Chirurgie pentru organe și ne ocupăm de cumpărarea de organe de la oameni care doresc să vândă, iar noi suntem localizați în Nigeria, SUA și în Malaezia , dar sediul nostru se află în Nigeria. dacă sunteți interesat să vă vindeți rinichiul sau să vindeți orice parte din organul corpului dvs. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații. Contactați-ne prin intermediul
    E-mail: jameshenryhome@gmail.com
    Număr Whatsapp: +2348110133466
    Sper să aud de la tine.
    Salutari,
    Dr. James
    CEO
    UNIVERSITATEA SPITALULUI DIDACTIC BENIN.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dacă zici , zi ,dacă nu , mai bine taci !

Postări populare de pe acest blog

Ce vrem și pentru ce plătim

Fara titlu

Paloare