Fugărind sensuri
Stau seara și privesc prin fereastră ograda blocului , nimic neobișnuit , același întuneric , simt că fac o vagă percuție de figuri iluzorii de oameni în absența logică a lor la așa oră tîrzie.Am trecut de vârsta când poți să-mi spui povești cu babe cu nasurile strâmbe și draci veniți a-mi fura sufletul,deși pe care nici măcar nu-l am .De altfel de mi-ai fi spus bazaconii din specia dată pe timpurile când mama avea grijă încă de mine, ți-aș fi țintit și atunci cu multă îndemnare fruntea, decorându-te cu o flegmă de toată frumusețea.Constat că îmi priește întunericul. Însă,lăsăm asta pentru rândurile de mai jos. Aș vrea să întreb oamenii din blocul din față dacă le este comod traiul,nu, nu din vizor financiar ,de asta de cine nu aș agăța un semn de întrebare, toți mi-ar spune că nu ar strica să aibă ceea ,cealaltă...Oare privesc și ei în întunericul de afară? Pe dracu' !Își înfulecă borșul, și pleacă la hodină cu gândul obosit că mâine e o zi importantă...