Artizanatul morţii

      Te  înşeli când urmăreşti un răsărit  de soare , şi spui  că-i doar frumos şi că nu-i nimic tragic decît pentru tine.Căci după a ta gândire, nu eşti părtinitor la al său trai ,ci invers , iar soarele cu prezenţa sa inocentă, arată doar că s-a debandat încă o zi ,și el nu are deloc de suferit.Aceasta indică la faptul cît de invidios eşti pentru cei,pentru " ce ", care te "trăiesc" pe tine şi generaţiile următoare.Când ninge te bucuri ca un copil, dar nu vrei să cunoşti că nu toţi fulgii cad la tine lângă geam, şi rămân frumoşi acolo cît îi ţine frigul de afară. Alţii mai cad şi-n glodul din grădina ta, în geamul tău ,strigând la tine şi măcindu-se într-o lacrimă de implorare.Ţie nu-ţi pasă cum stau ei unul peste altul ,şi de-i calci, îţi place cum le scârţâie frageda lor existenţă , şi expiri un Vai ce frumos! .Ai învăţat să "priveşti" soarele cu recunoştinţă pentru lumina ce o dăruie,  şi totodată cu ură , că e pentru tine  doar un martor al traiului tău.De ce nu accepţi că el are timpul său ,iar tu pe al tău ? De ai şti că în fiecare secundă, sfera sa scade din volum cu cîteva tone...Te preocupă zilele tale.Nu pot să-ţi înţeleg firea : vezi frumosul în aproape oricare moarte,însă în a semenilor tăi preferi să-ţi pui temporar o panglică neagră pe gânduri, şi să ai condoleanţe.Mi-ai spune că ei ,soarele,fulgii,sunt doar chimie : apă , hidrogen ,heliu etc.,şi nu au  judecată .Tu tot chimie eşti,celula ţi-e toată din carbon, dar ai judecată, însă asta nu face mari minuni cînd e greşită.
     Ai o afectivitate selectivă. Spui  Asta tăiem, punem în oală şi mâncăm, iar cealaltă netezim şi ne purtăm frumos cu ea. Şi cum să o numeşti afectivitate ,când e doar o chestie de preferinţă . De ce nu-ţi mănânci pisica , cîinele ,sau hamsterul şi nu mergi cu găina la plimbare? (De aici se exclud coreenii).
      Vrei să pari uman , pretinzi că ai sentimente când de fapt ele sunt doar nişte stări convenabile gustului şi crezului tău . Faci pomeni de Blajini omului mort ,arunci  vinul  "în cruce" peste mormânt, ştiind că uzi doar viermii de prin rădăcini dar nu potoleşti setea răposatului.Argumentezi că ar fi un simbol ,şi o demostrare ţie şi lumii că nu ţi-e  indiferentă moartea celui aflat la doi metri sub tine.De ce spre exemplu nu ai putea să-l cinsteşti pur ideatic, să-ţi aduci aminte de el,să spui o vorbă bună despre el? Pentru că vrei să uiţi...Simbolurile există pentru ostentaţie momentană ,sunt un punct de reper, de aducere aminte.Nu fi ataşat de crezuri şi simboluri, fii nedeterminat.Aşa ai avantajul să intri în orice tabără şi la un moment să o părăseşti fără mustrări interioare.Decît să fii fanat ,mai bine un om chel de gândit cu o cubaneză sub mână , şi "alta" în gură.
     Întotdeauna nu ţi-au ajuns zilele.Nu vrei să recunoşti ,dar sfârşitul te scapă de plictiseală.Spune-mi ce ai fi văzut dacă trăiai nelimitat? Acelaşi tablou al lumescului cu culorile schimbate în  fiecare secol ,dar cu aceleaşi nesuferiri moraliceşti?Sfârşitul te scapă de ciclul birou-pat ,de suferinţe, îi scapă şi pe cei bogaţi de avere şi fericire.Iată prin urmare egalitatea şi dreptatea ! Blamezi moartea ca fiind oribilă şi, şi, şi....Necunoscută! Asta e, necunoscutul dă fiori. Cînd te gândeşti despre asta, atunci te incearcă dubiile despre crezul tău!Nu am să mor ca un laş cerşind câteva minute să fac retorică în faţa morţii. Mă văd pe un deal ,aşezat pe o piatră în faţa unui apus pal şi totodată roşietic, razele mi se înfig în riduri şi încet imi scot suflarea odată cu sudoarea rece.Se aude un zgomot surd.Miros iarba. Păsările nu-şi întrerup cântarea.