Câinii

   De treci vama de la Oancea, vezi dacă observi 5 câini, nu ,nu vorbesc de vameși... Fiind un om mai cu chestiile în trestie, trecator condiționat de ”bariere”și granițe ,mi-am permis luxul ca să fixez niște detalii din rutina postului vamal.Drept preludiu a servit debarcarea din autobuz (sunt un șmecher deposedat de mașină)
o haită de vameși s-au pornit a mirosi autobuzul ,a-l căuta la roți.De fapt greșesc, în calitate de preludiu a servit o oră de așteptare ( pentru încingerea atmosferei,căci erau doar 2 mașini înaintea noastră).Ori e doar o impresie atât de personală ,ori acei care-și fac funcția acolo au vedere cam proastă,încât nu observă că stă lumea-n rînd...În orice caz, am stat o oră ,închiși în habitaclu , unora le-o fi ajuns căcatul până la nivelul sufletului,eu însă am hotărât să mă consolez cu o duzină de bășini în ”silent mode”. La un moment oarecare am simțit scaunul atât de fierbinte, încât am crezut că l-am aprins de atîtea emoții intestinale.Nu țin minte cât a durat ”teatrul mut”,  cum m-am vazut ieșit,parcă s-au mai lăsat de a mă presa .
     Când m-am ridicat de pe scaun , ”valul” de miros a ieșit din parenchimul acestuia și, dens,m-a urmat cu stăruință pînă la ieșire.Era atît de dens ,încât dacă aruncai nisip în aer puteai să obții un castel pe loc.Obturat și obsedat  la creier și la intestin ,apatic cautam ”Împărăția de jos”,spre fericire s-a găsit, implantarea de bombă biologică s-a realizat.
    Reîntors la autobus , am observat un vameș cu un cîine de rasă nedeterminată, destul de ridicol cătând contrabandă improvizată pe sub șasiu. În timp ce domnul în cauză căpăta convingerea că serviciul său la moment nu avea rost, o tipă a început a răscoli prin bagaje .Cînd a deschis ranița unui pasager (probabil student) ,câinele căutator de contrabandă improvizată s-a napustit într-acolo . Sărmanul student a fost deposedat de o bucată de cârnaț...Mi-a stat a jale și de câine și de student.După o scurtă  perioadă de acalmie a sistemului meu digestiv, acesta a hotărât că ar fi bine cu  ceva să-l mulțumesc. Scot sandvișul și încep a ”roade” din el .Se apropiau cei cinci câini , mai mult ca probabil întotdeauna aflați nu în servici,trăiesc  din mila vameșilor...Printre ei am zărit o cățea gravidă . Am hotărât să mă arăt ”altruist” și rup o bucată din tartină.E cuvenit acum Domnule să îți arăți mărinimia - că ce ,unde trebuie a o demonstra nu o facem decît pe ursuzii și egoiștii parcă genetic determinați. Aruncăm cu rahat în alții începând cu buna dimineață , iar seara în drum spre casă dăm 2 lei unui sărman ,sau o coajă de pâine unui câine pentru răscumpărare și pentru a ne îndeplini datoria de buni creștini .Anapoda logică.Doar că majoritatea cerșetorilor sunt pretinși eroi căzuți ai socialului- reprezintă niște bresle de muncitori necalificați moralicește cu un șef în frunte ce le strânge haraciul, plimbându-se cu Jeep-ul.
     Mai gravă e situația salariaților , ăștia rabdă patru funduri de pensionari pe capul lor, și dintr-o leafă desenată brut pe o coală de contract se aleg cu un minim de existență ,unless they are not șmecheri.Unele funduri nu și-au meritat căldura la care stau acum ,însă ce mai , ne respectăm trecutul și pe idioții care ni l-au făcut să ne fie și prezent.În Chișinău, circul a fost închis de vreo cîțiva ani,artiștii și-au pus corturi în fața edificiului încercând oarecum să supravețuiască. Logica politicianului :la ce bun ne trebuie circul cela, pe când noi îl avem pe al nostru în parlament, lumea poate să se amuze direct de acasă la fiecare buletin de știri,doar că cine râde la urmă e retardat...Angajăm maimuțoi  ca să ne distreze și sa se distreze pe banii noștri, și cum mai spunea Cheloo”să ne ia mijloacele și să ne dea subvenții și suplimente”.Prea scumpă distracție...
     Cățeaua și-a luat lejer ploconul,însă îndată ce l-a înghițit  a regurgitat întrebător , sigur că i-am dat și a doua jumate...Un vameș înalt s-a apropiat de un câine și a început a-l netezi cu piciorul pe pântec.Și mi l-am imaginat îndată în fața șefului său ,jalnic tablou...Cel puțin cu un câine se simte puternic,am constatat.
    Trecut de vamă, și ajuns acasă cu noi exerciții meditative de falsă însemnătate ,am cuprins latitudinea patului cu un ”edem” în minte: cum să fac ca să fiu singur, pentru a-mi suporta doar problemele mele și cum să mă debarasez de responsabilitatea emoțională față de persoanele la moment apropiate care și induc problemele adiționale? Să-mi fac singurătate în mijlocul comunității precum și-a facut-o Diogene punându-și butoiul  în piață ,  e o simplă umilire și o cerșire de compasiune,să umblu cu ”candela aprinsă în timpul zilei” e lucru idiot, să ma duc în vreo grotă nu are sens... Știu ce m-ar ajuta, o bere!