Virtual în debandare

      Am mustit ceva ani in tăcere o altă tăcere, ca acum sa o izbesc cu ecou de pereții gazdei virtuale. Am revenit doar pentru mine? Egoist si laconic -da. Camera este goală (?), nu am nimic de așezat pentru spectatori, doar în picioare vă rog! Să se alinieze cine nu-i... Cu multă înverșunare tâmpă reușesc să-mi achipui prezența într-un spital de psihiatrie ,  într-o sală plină de forfota psihopatiilor acute și cronice. Incerc să prind cu obrazul soarele ce prăjește vopseaua albastră a ramei geamului de lemn, ca să mă asigur că mai pot primi căldură măcar de la corpuri celeste. Încă se mai vopsesc, încă se mai folosesc, și geamurile... Bondarii de neon palpâie  deasupra capului în speculații auditive. Podelele scârțâie savant. Halatele sunt albe și îmbibate cu psihanaliză. Iar peste tot numai oameni cu bale de antipsihotice, târându-se lăturalnic precum niște animale bătrâne, părăsite și oloage. Am închis ochii, și m-am lipit cu spatele de peretele răcoro...

    Derapez cu ochii pe monitorul aproape incaruntit de goliciunea absentei textuale. E Pastele, am ciocnit involuntar un ou, de coapsa... Ca nu prea -mi prieste scaunul ca dimensiune (sustin ca as incapea in 3d inca) , imi anunta amorteala, de la ea probabil se trage si cealalta amorteala , sau poate sunt foarte sensibil la simbolurile crestinesti ce sustin adaparea de morti prin aruncatul vinului peste valurile de pamant infipte-n dos de imitari de crucifixuri?...Voi credinciosii naibii nu-mi irositi otrava mea! Puteti aplauda,am aparut in scena, nu ? Probabil doar ma privesc in oglinda, si sunt beat sau singur, in niciun caz ambele chestiuni.      Un ospiciu superfluu au devenit retractiile de socializare , care mai adesea culmina cu o infama revenire. De parca as fi redistribuit de sistem conform necesitatilor functionale de gland , pardon -grup.Trebuie sa fiu declarat idolul individualistilor in asemenea cazuri. Clocesc pentru curentele astea  care se...

   Faptul de a putea cumpăra , a plăti pentru un produs , serviciu , faptă ,ne caracterizează pe noi oamenii și ne conferă un anume statut față de sine și restul indivizilor .Nu știu cum voi dar eu mă întreb care-s adevăratele lucruri pentru care noi plătim. Pare că am plătit și gata produsul e al nostru, dar de fapt nu se știe dacă am plătit nemijlocit pentru produs, serviciu, sau pentru altceva.   Mergi la un club de noapte . Plătești pentru ce ? Distracție ,dans, băutură?Nu ,deloc . Plătești pentru gălăgie, pentru ca să te dea afară paza, ca să te țină minte barmanul. Că de nu ar fi lume crezi  te-ai mai duce cu citiva prieteni pur si simplu sa vi se dezbată timpanele de sunet și să cumperi o votcă la triplu preț? Sigur că nu.   Duci o femeie la restaurant nu pentru mîncare , sau pentru romantism deloc prielnic buzunarului tău , ci pentru că acasă undeva la intrarea în bucătărie stau ceva ciorapi murdari de-o lună, în pat parcă a aruncat un fascist beat o gr...

    Mi-ai spus întrebător " te iubesc!" , ti-am raspuns " bine" . Stiam ca o sa pleci . Ai plecat .Te-ai intors.Ai mai plecat ,iarasi ai venit. In relatia noastra tu ai fost o bicicleta. Eu mi-am obosit picioarele ,am transpirat si-am facut hemoroizi , caci nu am fost deasupra ta cum se obisnuieste, ci am mers alaturi.Imi placeai libera nu sa scartii sub greutatea mea infruntand drumul spre vulcanii si nirvanele-mi promise.Nu te-am vazut niciodata drept mijloc de traversare de la scop la scop .Erai ceva viu.      Pe langa faptul ca erai o bicicleta,mai erai si  publica , mergeau altii pe tine si-ti spargeai rotile in spini straini, adesea te gaseam in parcari private zgaraiata cu spitele strambe spunandu-mi ca "asta e ultima oara". Ma intrebam  daca ultima oara la tine   e numar sau e doar un cerc. Nu era nici una nici alta .Ultima oara nu exista cel putin pentru mine.M-am deprins cu chinul tau de Sisif feminin. Intr-o zi eram cu tine si  am...

  Toate lucrurile mari făcute de omenire îi datorează plecăciuni . Ea este pricina a tot, dar consorțiul filozofic preocupat de spații fără gravitație , o ocolește ,nici măcar nu o ia în seama , altfel o ia... Ea e obiectul la care se rîvnește , ea este obiectul din cauza caruia se sfădește, obiectul devenit urît cand nu e în posesie , și plăcut-molcuț cînd mâna îi mîngîie creștetul. Pentru ea s-a murit , pentru ea se sinucide ; e un ceva de care se folosește apoi se uită în calitate de ceva rubiginos. Ea- obiectul care trebuie să stea mereu la dispoziție ,să vină la consumator ca apa la robinet .    Construiți catedrale și alte ponoase , vă rugați  și vă jurați  Bărbosului vostru , cu o mînă la inimă ș-un deget în fund. Apoi mergeți de vă căutați căldurosul întuneric cu ihtioodorul specific sub plapumă cu gîndul că șmecheru de pe orbită nu vă vede. Cu ea pe buze umblă lumea și la amar , și la bucurii ( la propriu vorbind). Ea e locul de unde țîșnim , apoi cău...

da , așa e.

    E spre amurg. Spatele-mi lat e o povara de trufie nerecunoscuta de mine insumi , caci fac sa se fereasca in parti si oameni si vanturi. Sub umbrele- oameni de zahar, care-si treiera fiecare glodul pe masura incaltamintei, si iscodesc vitrinele cu ochiul. Parca ploua, parca ninge. Nu are nicio importanta, ca tot glod e. De unde atata glod si nevoie ,cand sunt doar pietre si asfalt? Nici eu nu stiu. Treceam prin fata unei cafenele care avea doua ferestre imense ,si-mi cautam reflexia, insa am observat ceea ce nu cautasem: doar oameni discutand aprig si  confortabil , infigandu-si flotant nasurile in dîrele  de aburi de cafea. Unii spuneau te iubesc-uri , altii se certau , insa toti parca  uitasera de frigul de afara.     In mijlocul drumului se intimpla o lupta crancena dintre un ziar si vint. Cand vintul mai ostenea , de partea lui veneau masinile, si nemilos una cate una il retipareau. Si tot vantul l-a salvat suflandu-l undeva langa o banca... D...

  Picura picuri pe geam. Si reusesc sa-i prind pe dinauntru.Mi-e jale ca mi-e lene , mi-e lene ca mi-e jale. Atat de mult se repeta lucrurile incat nu am nicio pofta sa continui in aceeasi maniera.Si daca imi voi schimba maniera, nu sunt sigur ca lucrurile se vor schimba. Da , e vorba de atitudinea fata de lucruri , dar cum sa ti-o schimbi cand nimic nu se schimba.Cuvintele sunt doar cuvinte, dar pina la urma ele dau forma faptelor. Astea din urma daca-s lipsite de declaratii sfarsesc necunoscute undeva in umbra si frig ca niste licheni. Am nevoie de cuvinte ca sa pot sa scuip la figurat pe ce inteleg si  nu-mi place, dar ele-s atat multe si totuna, incat prin portile inguste de eliberare ies cele mai sprintene si haine. Linistea interioara adesea imi e interpretata drept agresivitate innabusita.Deloc nu e agresivitate, ci un dezgust latent. Interesul pentru persoane sfarseste acolo unde sfarsesc punctele de reper in identificarea sinelui .Am incetat cu asa practica. Ma prega...