Munților Mei Frumoși
Mă plimbam pe chei în varii trasee sub supravegherea a doi ochi studioși. Am simțit pe alocuri relief care devenea tare ca roca, alteori sol care mustea să izvorască. Am greșit poteci doar ca să mă bucur de ele neumblate. Gravitația ta mi-a încetinit zborul către orizontul la care voiam sa te aduc pentru a fi noi. Visul pe care mi l-ai sfidat cu pietrele circumspecției, m-a lăsat amorțit pe pajiștea derutării. Probabil devenisem câinele bătrân care nu mai are putere să latre, pe care stăpânul l-a lăsat în câmp gol întrucât nu-și mai făcea datoria. Nu regret că am luptat, doar că luptele au fost pentru nobila posesie a importanței și priorității în fața ta. Nu am pierdut prin capitulare, ci prin străină renunțare - cauza și-a refuzat eroul. Ieri a plouat. Astăzi soarele mi-e străin și frige. Căci nimic nu ne aparține, precum și noi nu aparținem nicăieri.