Ultimul troleibuz
Niciodată nu întârzie . În fiece dimineață se pornește agale dintr-o parte a orașului pentru a ajunge în altă parte a orașului. Străbate negura artificială îmbîcsită cu monoxid de carbon , de departe fiind văzut și asemănat cu un chior , căci are numai un ochi ce bate cu o lumină obosită și istorică. Oprește la fiecare stație ca să înghită puhoiul de oameni agitați care întruna pironesc cu ochiu ceasurile, telefoanele și scobesc în față niște mimici înăcrite. Absorbiți de animalul electric, oamenii se simt parcă mai bine , nu le încurcă nimeni să se gândească la nimic, cu toate că e înghesuială, căldură și toate mirosurile de parfum se amestecă între ele formând un singur odor , unul puturos de insuportabil. Dacă e să-i vezi de afară , seamănă cu niște jivine duse la abator în lipsă de spațiu . Toți au niște fețe șterse ; nici orele de meditație nu eliberează atît de eficient de gânduri.
Mergând un timp cu burduful plin de oameni , animalul mecanic face viraje ca un taur de coridă și începe a-i da afară de parcă ar zvârli nisip pe trotuar. Salariații în mare parte își epuizează prezența , și rămân doar o mână de studenți , patru babe , și niște puștoaice de gimnaziu ale căror buze ambreiau pe circumferința chupa chups -urilor făcând onomatopeice stridente și provocând noduri adiționale la cravată iehoviștilor din spatele lor.
Încă ceva stații s-au trecut, și coboară toți în afară de o domniță cu două cosițe mășcat împletite.Am încercat s-o ghicesc la față cercetându-i ceafa . Mi-a simțit privirea ce-o sfredelea în occiput, și și-a întors capul spre mine, clipind înduioșător ca o bufniță pe timp de zi .
Am recunoscut-o , era fata pe care am devorat-o pentru prima și ultima oară într-o vară când aveam puf pe piept. S-au deschis ușile ,și domnița a sărit de parcă nici nu mă văzuse. Asta poate că nu mă frământa atît de tare ,cît faptul că de atunci nu s-a schimbat deloc la trup și chip timp de doișpe ani .
Deodată am simțit cum cineva mi-a aranjat o lovitură puternică pe spate, m-am întors îmbrâncit cum eram, ca să văd că pe scaune stă un moșneag și o babă ,aciuiți acolo enigmatic.Niște chipuri de ceară , urâte și moi la palpat cu vederea.Moșneagul mi-a întins mâna în semn de salut ,i -am intins-o și eu tremurînd, doar că nici nu am dovedit să -l ajung că m-a și apucat el primul, privindu-mă fioros. Ochii ceia aveau ceva din căpruiul meu,drept că o nuanță mai spălăcită-n cataracta dezamăgirii.
- Nu te căuta aici ! Dă-mi voie să mor ca să trăiești tu!
- Aiurești moșule , zisei eu.
Nu mai strigă nimic, doar mă înșfăcă de piept și mă aruncă pe trotuar. M-am lovit cu capul așa de tare de bordură , încât am crezut că neuronii îmi explodează ca o ciupercă atomică.
Rău m-a prins și deșteptătorul , nu mai beau votcă...
Mergând un timp cu burduful plin de oameni , animalul mecanic face viraje ca un taur de coridă și începe a-i da afară de parcă ar zvârli nisip pe trotuar. Salariații în mare parte își epuizează prezența , și rămân doar o mână de studenți , patru babe , și niște puștoaice de gimnaziu ale căror buze ambreiau pe circumferința chupa chups -urilor făcând onomatopeice stridente și provocând noduri adiționale la cravată iehoviștilor din spatele lor.
Încă ceva stații s-au trecut, și coboară toți în afară de o domniță cu două cosițe mășcat împletite.Am încercat s-o ghicesc la față cercetându-i ceafa . Mi-a simțit privirea ce-o sfredelea în occiput, și și-a întors capul spre mine, clipind înduioșător ca o bufniță pe timp de zi .
Am recunoscut-o , era fata pe care am devorat-o pentru prima și ultima oară într-o vară când aveam puf pe piept. S-au deschis ușile ,și domnița a sărit de parcă nici nu mă văzuse. Asta poate că nu mă frământa atît de tare ,cît faptul că de atunci nu s-a schimbat deloc la trup și chip timp de doișpe ani .
Deodată am simțit cum cineva mi-a aranjat o lovitură puternică pe spate, m-am întors îmbrâncit cum eram, ca să văd că pe scaune stă un moșneag și o babă ,aciuiți acolo enigmatic.Niște chipuri de ceară , urâte și moi la palpat cu vederea.Moșneagul mi-a întins mâna în semn de salut ,i -am intins-o și eu tremurînd, doar că nici nu am dovedit să -l ajung că m-a și apucat el primul, privindu-mă fioros. Ochii ceia aveau ceva din căpruiul meu,drept că o nuanță mai spălăcită-n cataracta dezamăgirii.
- Nu te căuta aici ! Dă-mi voie să mor ca să trăiești tu!
- Aiurești moșule , zisei eu.
Nu mai strigă nimic, doar mă înșfăcă de piept și mă aruncă pe trotuar. M-am lovit cu capul așa de tare de bordură , încât am crezut că neuronii îmi explodează ca o ciupercă atomică.
Rău m-a prins și deșteptătorul , nu mai beau votcă...
acum inteleg de ce si tu ai disparut o vreme...visator la zane cu cosite :)
RăspundețiȘtergeredesigur, vodka e un accesoriu secundar si nu neaparat necesar visarii :P
apasatoare imagine ai ales...troleibuzele acelea par niste elefanti care se retrag ca sa moara...
si asa sunt sensibilizata de cutremurul foarte puternic pe care l-am simtit acum o ora...brrr..
vreau si eu o casa pe pamant :(
retrospectie :))
ȘtergereCrezi ca , cutremurul la casa pe pamanat e mai gingas ?
da, vreau sa cred :)
Ștergerevotca = călătorii ciudate :D nu bordura era cauza durerii tale :))
RăspundețiȘtergeredurerea-mi era cauza votcai
ȘtergereMosu ca mosu, dar ce era cu baba?!
RăspundețiȘtergerese pregatea pentru campanie - sa fie prima baba
ȘtergereNu ma inebuni moncher! :))
Ștergeremama lor de neuroni...
RăspundețiȘtergerecand tatal e betiv...
Ștergerestia mosul, ce stia.....
RăspundețiȘtergereFara indoiala , dezdoiala , ca stia si baba
Ștergerebine ca nu te-a imbrancit baba :))
ȘtergereBuna ziua, Numele meu este Dr. James Henry de la Universitatea din Benin Teaching Hospital, sunt specialist în Chirurgie pentru organe și ne ocupăm de cumpărarea de organe de la oameni care doresc să vândă, iar noi suntem localizați în Nigeria, SUA și în Malaezia , dar sediul nostru se află în Nigeria. dacă sunteți interesat să vă vindeți rinichiul sau să vindeți orice parte din organul corpului dvs. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații. Contactați-ne prin intermediul
RăspundețiȘtergereE-mail: jameshenryhome@gmail.com
Număr Whatsapp: +2348110133466
Sper să aud de la tine.
Salutari,
Dr. James
CEO
UNIVERSITATEA SPITALULUI DIDACTIC BENIN.