Cri Cri sau tangențial șoferisme moraliste
E spre amurg. Spatele-mi lat e o povara de trufie nerecunoscuta de mine insumi , caci fac sa se fereasca in parti si oameni si vanturi. Sub umbrele- oameni de zahar, care-si treiera fiecare glodul pe masura incaltamintei, si iscodesc vitrinele cu ochiul. Parca ploua, parca ninge. Nu are nicio importanta, ca tot glod e. De unde atata glod si nevoie ,cand sunt doar pietre si asfalt? Nici eu nu stiu. Treceam prin fata unei cafenele care avea doua ferestre imense ,si-mi cautam reflexia, insa am observat ceea ce nu cautasem: doar oameni discutand aprig si confortabil , infigandu-si flotant nasurile in dîrele de aburi de cafea. Unii spuneau te iubesc-uri , altii se certau , insa toti parca uitasera de frigul de afara. In mijlocul drumului se intimpla o lupta crancena dintre un ziar si vint. Cand vintul mai ostenea , de partea lui veneau masinile, si nemilos una cate una il retipareau. Si tot vantul l-a salvat suflandu-l undeva langa o banca... De ce nu-mi miros cafelele , nu ma