Virtual în debandare

    E spre amurg. Spatele-mi lat e o povara de trufie nerecunoscuta de mine insumi , caci fac sa se fereasca in parti si oameni si vanturi. Sub umbrele- oameni de zahar, care-si treiera fiecare glodul pe masura incaltamintei, si iscodesc vitrinele cu ochiul. Parca ploua, parca ninge. Nu are nicio importanta, ca tot glod e. De unde atata glod si nevoie ,cand sunt doar pietre si asfalt? Nici eu nu stiu. Treceam prin fata unei cafenele care avea doua ferestre imense ,si-mi cautam reflexia, insa am observat ceea ce nu cautasem: doar oameni discutand aprig si  confortabil , infigandu-si flotant nasurile in dîrele  de aburi de cafea. Unii spuneau te iubesc-uri , altii se certau , insa toti parca  uitasera de frigul de afara.     In mijlocul drumului se intimpla o lupta crancena dintre un ziar si vint. Cand vintul mai ostenea , de partea lui veneau masinile, si nemilos una cate una il retipareau. Si tot vantul l-a salvat suflandu-l undeva langa o banca... De ce nu-mi miros cafelele , nu ma

  Picura picuri pe geam. Si reusesc sa-i prind pe dinauntru.Mi-e jale ca mi-e lene , mi-e lene ca mi-e jale. Atat de mult se repeta lucrurile incat nu am nicio pofta sa continui in aceeasi maniera.Si daca imi voi schimba maniera, nu sunt sigur ca lucrurile se vor schimba. Da , e vorba de atitudinea fata de lucruri , dar cum sa ti-o schimbi cand nimic nu se schimba.Cuvintele sunt doar cuvinte, dar pina la urma ele dau forma faptelor. Astea din urma daca-s lipsite de declaratii sfarsesc necunoscute undeva in umbra si frig ca niste licheni. Am nevoie de cuvinte ca sa pot sa scuip la figurat pe ce inteleg si  nu-mi place, dar ele-s atat multe si totuna, incat prin portile inguste de eliberare ies cele mai sprintene si haine. Linistea interioara adesea imi e interpretata drept agresivitate innabusita.Deloc nu e agresivitate, ci un dezgust latent. Interesul pentru persoane sfarseste acolo unde sfarsesc punctele de reper in identificarea sinelui .Am incetat cu asa practica. Ma pregatesc sa i

    Tu indiferentule ce te plimbi pe străzi obosite de timp, ești eu ce mă regăsesc în trei umbre replicate datorită prinsorii tale  în mijlocul drumului, în labele puhave ale luminlor stradale. Tu mă incluzi în sinea ta materială , iar lucrurile mai mari ca tine te conțin , ele la rîndul lor sunt conținute de altele mai mari ... Eu sunt ultimul inel în lanțul măreției ,al Totului, inelul care începe și se termină în început .Vreau să scap de tine , de nevoile tale , să fiu amorf. Nu-mi spui nimic : ce trebuie să fac și ce nu , doar mă anunți . Ești soldatul care e gata să moară pentru o decizie , comandă. Te faci jertfă ca să-mi impui condiția: ori ești cu mine , ori nu ești deloc! De ce m-ai ales pe mine să-ți sufer chinurile ,să asist la surparea ta zilnică chiar dacă te țin după regimuri prielnice-ți. Mă faci să-ți simt durerea cînd ești lovit , te-ai intercalat cu   eu și nu vrei să mă lași a crede că există viață fără tine . Care ți-a fost intenția în a nu mă lăsa să mă odihnes

                                                         Nu se dedică femeilor , și totuși.                                                                 Ciclu timpanic. O ,da!                       

      Pași lunecoși pe podeaua lucie a morgii ,se aud precum lacrima cade pe hîrtie. Bâzâitul lămpilor fluorescente instigă orice organism aflat în mișcare să se oprească și să le asculte cum strîng polenul biologic reflectat de căpița de organe cărora le lipsește doar o furcă înfiptă-n vîrf. E liniște , e bine .Aici poți afla cum cu adevărat miroase sufletul ...Orice instrument cînd e pus pe masă țintește timpanul cu un ecou pestilențial. Creierul precum un scenarist care fumează iarbă, dă colosuri de scenarii ,și anticipă viitorul cu un funebru sfîrșit.Moartea nu are coasă  ci halat alb ,și e impozitată de stat.

Timpuri trec prin canavale omenești Sug tinereți în cavități - sicrie și pedofile batrîneți ejaculînd atroce, doar piei uscate lasă pe un os. Are veșnicie cine scrie - nu un penis în arhimandrie, nu o dragoste de palmă-n calos, nu un întuneric care lume-ndrumă că și-a cumpărat lanternă, ci un epileptic geniu tăinuit orgolios, în mucegaiul de opaiț. Căci ura sa e-o roadă amară , o bea lumea secole apoi , slăvind-o drept divină scriitură, Cînd de fapt lumina-i nu-i decat o budă pentru geniu.                                                                                         foto

   S-a întîmplat cu ceva vreme în urmă .Era deja noapte și treceam pe lîngă ultima alimentară care se închide la oră tîrzie. Și fiindcă nu prea aveam ceva de mâncare acasă , adică nimic,  hotărâi să intru.Nu m-am speriat de gândacul de bălegar ce stătea stranjnic lîngă ușă și nici nu știu ce ar fi căutat el acolo , că ăștia parcă nu vând... În fine , nu-mi prea puteam permite analize  pe stomacul gol, căci cînd sunt flămînd sufer de transhumanță de neuorni cerebrali în anus.Mi-am cumpărat o pâine ,chefir , și din cărnuri - cîrnaț ”De Odessa” ,adică ceea ce a mai rămas din specia dată la vitrină.Cu greu , și totuși nu m-am abținut să întreb în glumă dacă era adus direct de pe maidan,și drept reacție vînzătoarea și-a pliat pleoapele ochiului drept dîndu-mi de înțeles că nu are chef de glume.O bănuiam de ceva. No bine , mi-am luat sacoșa cu produse i-am întors spatele , și-am pornit spre ușă. Însă eu simt cînd cineva  îndărăt mă sfredelește ironic cu luciul smalțului dentar ,așa că br

   Vântul călduros de vară mă suflă muieratic de după blocuri , informându-mă despre greutatea mirosului de asfalt mestecat întruna de roțile mașinilor . În iad e mai plăcut , macar acolo sunt condiții egale pentru toți, aci însă totul merge după fabula greierul și furnica cu destinație inversă a moralei : parlamentarii-s în vacanță... Nu le port pică , ci doar vreau să-i omor așa pentru distracție anchilozantă.       Intro-ul  a fost cât se poate de pozitiv, recunosc m-am stăruit peste măsura putințelor și a toleranței parvenită dintr-o răbdare suprimată coleric.    Să vorbesc despre senzații. Logic, se începe dimineața. Hămesit de băi cu aburi nocturne  în propria cușcă rezultate din vise porno sporadice, ora 5 devine ideală pentru prima oră de adormit așa cum trebuie. Vina îmi aparține căci îmi condiționez aerul doar cu aparatul biologic de eșapament ,adică digestiv. Urmează încă trei ore pe parcursul cărora dorm ca un făt ,că nici glasul lui rise like a penis nu mă tulbură

Țara mea , acolo unde e liniște și p...rostie

  După ale mele e cea mai frumoasă , veselă de tristă și neajutorată pasăre. Fracul ei negru lucios fie că e pentru aerodinamică, fie pentru frumusețe, cert e că-i util pentru a fi rândunică. Ea este vietatea care cară glod în plisc pentru a-și face cuib; pe cât e de harnică pe atât  e și de dăunătoare. Doar vrăbiile celea burduhoase , cu talie de funcționari publici, o pun la dubă , alungând-o din cuib și scotocind prin paiele adunate de ea. Rândunica nu se bate , rândunica e pasărea care renunță.Ea locuiește în țara asta , dar trăiește în alte țări. Suntem rândunici pentru că suntem rânduiți ca niște păsărici.                                                                                                              Foto

     Scena e deschisă, începerea primului act se face spontan, dintr-un punct parcă oprit artificial. Personajele, deși puține, nu se anunță, întru a ambiguiza acțiunea și de a-i conferi  naturalețe și breșă comunitarului . Efectul e similar cu realizarea  fără anestezie a unei incizii pe abdomen .În mijlocul camerei - o femeie în pijama spitalicească, crăcită pe arhicunoscuta masă . Mici zgomote surde ... Alunecând pe pereții uterului ,micul om s-a oprit ,deoarece nu mai putea trece de capu-i enorm, s-au stăruit genele tatălui - investit fără voie cu funcție familială- care acum nu stă cu flori după ușă ,ci încearcă să-și aducă aminte în dormitorul cărei doamne se află. Îndemne la scremut din partea strigoilor în halate .Aceștia ,odată cu ”înaintarea” copilului , își achipuie prin minte foșnetul bancnotelor fără vreo oarecare entorsă de rușine.Micul om și-a părăsit sălașul ,anunțându-și prezența cu răcnete afundate-n hipoxie. Toți sunt veseli . Doar un om din motive nobile exclusiv

  Necunoscutul și frica deseori se prefac în una și aceeași la înțeles. Odată eliberată de sub control, frica se transformă într-un curaj deloc eroic , în unul cu accese de rabie.E necesară ca și simțul durerii ,de a proteja fizicul și de a converti pînă la subminare  conștientul într-o scoarţă vegetativă. Lipsiţi de judecată ne vom ocupa exclusiv cu ceea ce acum ne stăruim să avem : mîncatul şi sexul.Lipsiţi de judecată fiind , lucrurile  ni se vor lumina , că nu există  niciun merit pentru sudoarea de a gîndi . Iar a gîndi înseamnă a complica.

Trasez metodic zîmbete sarcastice În absența plenitudinii de chip, Găsind soluția-n problemă, în șip , Continui devalizări morale și bombastice. Fricos ca un struț eu sunt, Îmi caut disperat salvarea , nisipul sau căldarea, Că ideatic ,și-n gât îs scund, Când încerc să mă ridic, îmi dau cu capu-n fund.                                                                                                                                                                           Foto

   Niciodată nu întârzie . În fiece dimineață se pornește agale dintr-o parte a orașului pentru a ajunge în altă parte a orașului. Străbate negura  artificială îmbîcsită cu monoxid de carbon , de departe fiind văzut și asemănat cu un chior , căci are numai un ochi ce bate cu o lumină obosită și istorică. Oprește la fiecare stație ca să înghită puhoiul de oameni agitați care întruna pironesc cu ochiu ceasurile, telefoanele și scobesc în față niște mimici înăcrite. Absorbiți de animalul electric, oamenii se simt parcă mai bine , nu le încurcă nimeni să se gândească la nimic, cu toate că e înghesuială, căldură și toate mirosurile de parfum se amestecă între ele formând un singur odor , unul puturos de insuportabil. Dacă e să-i vezi de afară , seamănă cu niște jivine duse la abator în lipsă de spațiu . Toți au niște fețe șterse ; nici orele de meditație nu eliberează atît de eficient de gânduri.    Mergând un timp cu burduful plin de oameni , animalul mecanic face viraje ca un taur de c

Darwin nu a avut dreptate , maimuțele au provenit de la oameni și nu invers! Iată de ce-mi tot crește păr pe spate , stau mult în picioare...                                                                                                                                                              Foto                                                                                     

   Cînd eram  mici , ștrengarii iți spuneau Nătăfleață, că erai și iarnă și vară răcită  și umblai cu pumnul plin de muci tot timpul, și da erai și prostuță (desigur că exagerez într-o inversă limită, nu puteai fi proastă caci erai copilă, erai pe măsura vârstei!).Dacă era să jucăm fotbal  nici în poartă nu te puneam ca să nu ne murdărești mingea de secrețiile tale nazale.  Poi  părăsit-ai mahalaua noastră, te-a luat mă-ta -n Turcia , și nu te-am mai văzut decât nu demult.Acum te-ai făcut femeie în toată firea, drept că tot umbli din reflex cu pumnul drept încordat , presupune lumea că ai strâns acolo altfel de muci , de ăi turcești... Aceiași ștrengari ajung să-ți spună doamna Natalia când vin de-și achită comunalele și sughiță la decolteul tău în care plonjează doi bulzi apetisanți.    Te-am salutat și mi-ai răspuns cu o certă obligație de serviciu ,după care ți-ai aruncat  pe spate firele de păr drepte ca niște știuleți ,izbindu-mă-n  nas cu un miros de parfum franțuzesc ,care m

Dacă vi s-a acrit de la atîtea cancanuri și  rațiuni în ton pervers ,vă îndemn să vizionați următorul filmuleț animat (de-a dreptul frumos) creat de un domn rus. Informația : de ce ? pentru ce ? unde ? și cu cine? , găsiți în subsolul videoului pe pagina de youtube...

  Cu genele am despletit lumina în spectre și te-am găsit cu retina pe celălat mal dându-mi salutare cu mâna. Prefer sa te văz de la distanță căci neclaritatea imaginii te face mai frumoasă decît ești în realitate.Părul tau crețos răsfirat și mânuit erotic de vânt, se lasă lăsat pe spate ca să-ți ascundă începutul de cifoză ; dacă eram mai departe te-aș fi încurcat cu salciile aplecate să-și picure seva în torentul de lichid amestecat cu mîl și nisip.    Apa săruta franțuzește malurile, intonând un sunet specific. Un pește pleoscăia cu coada luciul solar dinamic  întins pe apă ca o vomă bogată în cartofi de semilună si hrișcă răsfiartă pe covor. Niște puf de plop plutea înecându-se în valuri , tu îi pedepseai moartea cu pietre ,cătând cu ochiul la mine dacă agreez ceea ce faci. Sunt neutru la adresările tale , neutralizez sarcina dispoziției cu care ești încărcată, căci mereu găsesc suficientă egalitate să fac asta.    Ți-ai scos copilărește șorții ca să-mi arăți triunghiul de peri

     Scopuri , scopuri... Lumea  a cam luat chestia cu scopurile prea în serios . Prin ziare , reviste , pe net, găsesc fără  să caut articole ,frânturi de text despre scopuri ,motivație, succes. Toți respiră de transpiră în ritmul mondenului , bogătanii trăiesc cum doresc elaborând metode pentru cei de rând cum trebuie să-și  restructureze viața ca să ajungă bogați, iar cei de rând înghit în sec și le urmează calea pînă cînd leagă o prietenie cu amicul din pahar, și încep a înghiți în demisec. Cum și-a făcut Rockfeller primul milion ? De ce nu am salariul  lui Donald Trump, și de ce am apărut pe pământ ,dar am impresia că-s într-o nebuloasă de emetic?     Firește că după orice poveste a unui om de succes nu se ascunde nimic de deosebit.Dacă e să -ți  încordezi un pic nasul critic , observi de la o poștă ca dumnealor le-au rămas între dinți cîteva fire de păr din regiunea perineală ; se prea poate că s-au smuncit prea repede din căcat la lumină. Alți oameni de succes nu au sta

Nu am scris de ceva săptămâni întrucât sunt sensibil la conditiile socio-meteo-culturale. Iar acum în ajunul urărilor ”Hristos a înviat ! ; Aiurea l-ai îngropat...”,sunt sensibil la  boiala de ouă; am un atac de panică, să nu mă prindă careva sectare în momentul meditațiilor ”buddiste”. Plouă...

    Răscolind prin hoardele de fișiere din pc am dat de o chestie interesantă , care la început mi s-a părut drept fotojop , dar am găsit pe guglă că există cu adevărat în Fukuoka ,Japonia așa o plajă și restaurant.     Române , nu fi atât de entuziasmat să îți iei masa acolo ,că pe lîngă ea îți vei lua și altceva...    Intuiesc ceva mai special pentru români în Orientul Mijlociu ,acolo unde fâșîie Găoaza...                                                                                       Sursa foto : [ nu găsăsc]

    Greață... Și iarăși greață ! Am fost trezit de aroma germinării  unui ciorap uitat sub pat. În el furnicile își făcuseră adăpost, cărând de prin cameră fărâmâturile de la sandvișurile mâncate în grabă din ultima lună.L-am scos și-am făcut 3 puncte , aruncându-l în coșul din colțul odăii alăturate, fără ca să mă ridic din pat.Furnicile au căzut progresiv în timpul zborului, creînd mici aglomerări.Nu le-a trebuit mult ca să se răspândească prin cameră.Au și făcut-o.Dezgustat m-am izbit cu capul de pernă ,expunându-mi talpile la lumina solară ce leneșă mi se urca în pat. Ca un ciocan în tivdă m-a invadat ideea că azi e una din zilele când se lucrează. Oasele mi s-au făcut grele , usturimea în ochi s-a acutizat, căutam disperat printre gene și puchini  ecranul telefonului de pe care să citesc că e 7:40. Nu, azi nu mă duc! Mi-e lene ,dar mai întîi de toate, mi-e scârbă , vreau să dorm..          Îmi pare cam tragicomic faptul că aproximativ 1/3 din existența mea o dorm visând , iar r

    De cînd mă știu , îmi plac cafenelele franțuzești, și anume acele în stradă. Le ador fără ca să fi stat măcar acolo. În puținele ocazii pe care le-am avut , am ezitat să mă așez și  să-mi iau un oarecare ziar proaspăt ca să-i pipăi mirosul , și să sorb cu ochii din aburul  parfumat al  cafelei.. Găseam în fel și chip  motive grăbite, căci pînă la urmă nu cunoșteam dacă eram pe calea potrivită să mă amăgesc cu ce mă amăgeam. Ce mă îngrădește și azi , de a sta acolo și de a spera că nu va fi multă lume ca să-mi tulbure dorința de liniște, ivită paradoxal din harmălaia de mașini, și pietoni trecând gălăgios pe alături, e dezamăgirea.Îmi imaginez cum devin un manager care convertește gălăgia în liniște doar pentru sine. Îmi imaginez hroșnitul pietrelor minuscule sub talpa papucului  ,aduse de vînt și mașini de la edificiile vechi de prin preajmă  ce se macină la ordonanța timpului.Îmi imaginez ,cum iau singurătatea de mînă și o așez galant în fața-mi la masă ,complimentîndu-i liniile